Legea alegerilor locale a fost ADOPTATĂ de Senat. Cum vor fi aleși primarii și președinții de Consilii Județene

Legea alegerilor locale a fost ADOPTATĂ de Senat. Cum vor fi aleși primarii și președinții de Consilii Județene
Publicat: 20/04/2015, 17:57
Actualizat: 20/04/2015, 20:33

Noua lege a alegerilor locale a trecut de prima Cameră sesizată, fiind adoptată de Senat cu majoritate largă de voturi.

Proiectul de lege a fost inițiat de comisia specială de Cod Electoral și prevede, printre altele, faptul că primarii vor fi aleși la fel ca înainte, într-un singur tur de scrutin, în timp ce președinții de Consilii Județene vor fi aleși prin vot indirect, din rândul consilierilor județeni.

În plus, o altă modificare importantă adusă de noua lege a alegerilor locale este și faptul că șeful de CJ va putea fi revocat cu votul a două treimi din numărul consilierilor județeni.

La dezbaterile din plenul Senatului, liberalii au propus, din nou, alegerea primarilor în două tururi de scrutin și alegerea președintelui de CJ prin vot direct, tot în două tururi de scrutin, însă amendamentele au picat la vot.

De altfel, și reprezentanții UDMR au propus ca pragul electoral să scadă de la 5% la 3%, însă și acest amendament a fost respins.

Pentru a se aplica la următoarele alegeri locale, din iunie 2016, noua lege a administrației publice locale ar trebui adoptată de Parlament și promulgată de președinte până în mai-iunie 2015. Conform deciziei Curții Constituționale nr. 682/2012, orice lege care vizează alegerile trebuie modificată cu maximum un an înainte.

CITEȘTE RAPORTUL COMISIEI ELECTORALE

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Se deschid treptat secțiile în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Drumuri blocate, întârzieri pe calea ferată și aeroporturi, după ce vortexul polar a pus stăpânire...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Activitatea stațiilor ITP din toată țara este oprită! Avarie majoră a sistemului informatic RAR
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Oana Radu, obicei nociv. Ce obișnuia să facă atunci când ajungea la prieteni.
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Ce faci în weekendul 23-24 noiembrie. Ce nu trebuie să ratezi sub nicio formă când...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Femeile dorm mai puțin și se trezesc mai des decât bărbații